joi, 2 septembrie 2010

Parc nou in Micro 21 la Galati

„Lucrările de amenajare a parcului din Micro 21 încep în această toamnă, licitaţia fiind câştigată de SC Pibunni SRL, administrată de Ionel Borcea. Valoarea contractului este de 1,6 milioane de lei, iar durata de execuţie se întinde pe nouă luni. Ministerul Mediului a aprobat la începutul acestui an finanţarea amenajării unui parc în cartierul Micro 21, în zona dintre blocurile R4/R7 şi supermarketul Selgros. Suprafața totală amenajată este de 45.500 mp, vor fi 2.700 mp de alei pietonale, 82 bănci de lemn şi locuri de joacă pentru copii. De asemenea, se vor planta 2.750 de puieţi de arbori şi 31.000 de bucăţi de arbuşti de gard viu. Din valoarea totală a investiţiei, Ministerul Mediului suportă un milion de lei, diferenţa urmând să fie achitată de către municipalitate”.

Aceasta e declarația viceprimarului Nicușor. Se referă la licitația câștigată de firma lui Ionel Borcea , și care ne costă pe noi de ne vine sa plângem. In afara de cost, pe care eu nu înțeleg de ce l-au umflat atât de tare , mai am o problema și anume locația. Din ce am văzut eu zona e în panta , și va fi foarte greu sa te plimbi pe aleele acestui parc .Si cei invalizi in carucioare, sau mamicile cu copii mici cum se vor deplasa prin parc.Era mai buna zona pe care e Selgros sau pamantul vandut catre Cozamin .Dar acele locuri costau mai mult si nu mai iesea niciun "biscuit" celor ce au instrainat locatiile de mai sus .

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu