luni, 6 septembrie 2010

Rezultat Bacalaureat Galati: un dezastru

În sesiunea de toamnă la Galaţi s-a înregistrat cel mai slab procent de promovabilitate din istorie.
Toată lumea spune că acest dezastru s-a datorat strictei supravegheri de care au avut parte elevii. Candidaţii din trei centre au fost permanent monitorizaţi cu camere web, astfel că n-au putut nici măcar să sufle o vorbă.
Totuşi nu această este cauza. De fapt cauzele cred eu sunt multiple: lipsă de interes a cadrelor slab plătite, angajarea unor oameni slab pregătiţi ca profesori, lipsa de interes a elevilor datorită impunerii în societate a unor false exemple, adică analfabeţi care au ajuns să deţină puterea,etc .
Cea mai cumplită situaţie pare să fie la Liceul Teoretic „Emil Racovita”, unde niciunul dintre cei cinci restanţieri nu a reuşit să promoveze, aceasta fiind instituţia cu promovabilitate zero în sesiunea de toamnă, aproape inacceptabil, având în vedere că este una dintre cele mai bune unităţi de învăţământ. Totuşi se pare că la ora actuală a rămas o instituţie bună doar cu numele.
Nici alte instituţii cu pretenţii din Galaţi nu s-au descurcat mai bine : 2 din 5 au luat examenul la Cuza, 12 din 25 la Economic, 2 din 5 la „Spiru Haret” şi 2 din 8 la „Calistrat Hogas”.
Liceele industriale nu stau nici ele mai bine : „Radu Negru” a înregistrat doar 3,12 la sută promovabilitate, doar 3 din cei 96 de elevi prezenţi fiind consideraţi reuşiţi. Grupul Şcolar din Beresti nu e departe: 3,33 la sută, un singur candidat din 30 de prezenţi la probe obţinând notă de trecere.
La „Ovid Caledoniu” din Tecuci, cu 2 din 55 de candidaţi reuşiţi, procentul ajunge la 3,63, în timp ce la „Traian” sunt reuşiţi 4,32 la sută (7 candidaţi promovaţi din 162).
Promovabilitate sub 10 la sută s-a mai înregistrat la „Metalurgic” Liceul Particular „Concord” Tecuci, Industrial Tecuci, Tg. Bujor, „Saligny”, Tudor Vladimirescu, Auto şi „Motoc”.

Promovabilitatea de 100% nu poate fi luată în calcul ca exemplu : doar două unităţi care au avut numai câte un candidat prezent la examen: Pedagogicul şi Seminarul Teologic. De altfel, elevul de la Seminar a obţinut cea mai mare medie din această sesiune - 8.51.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu